duminică, 8 noiembrie 2009

modelul 3.14G Mask







Povestea adevărată a unui prieten care aflat la magazinul IT a fost pus să aleagă P or' C, adică Pandemie sau Carantină...



Cum a intrat gripa porcină în viaţa mea (sau O întâmplare care ar fi trebuit să fie banală)

 Mă îndreptam într-o zi cu avânt spre un cunoscut magazin IT din Timişoara, să-mi cumpăr acele componente IT indispensabile oricărui PC, însă vulgare în insignifianţa lor, tastatura şi mouse-ul. Mergeam repede, înfrigurat, căci eram în faţa unui mare eveniment din viaţa mea: urma să-mi iau comp! Intru deci cu o stare de spirit foarte bună în magazinul respectiv şi sunt luat în primire imediat de un angajat. Îmi aleg respectivele componente fără să mă uit foarte bine nici la ele (lucru pe care aveam să-l regret mai târziu, ca dovadă că şi lucrurile vulgare au importanţa lor), nici la cel care mi le vindea. Tipul îmi scrie factura, mă întreabă tot felul de date personale, pe care eu i le ofer cu un aer distrat, căci consider acest lucru o intruziune în viaţa mea personală, însă nu am de gând să reacţionez în vreun fel. În timp ce face ultimele operaţiuni necesare tipăririi facturii, angajatul respectiv mă întreabă ca din senin:

El: Ai fost prin străinătate?

Eu: (!?!?!?) .... nu.

El: Păi pari răcit şi ştii, că am copil mic şi...

Abia acum îmi pică şi mie fisa. Străinătate, răceală, copil mic, infectare, boală extrem de contagioasă, gripă porcină, mintea mea, rubrica fapte diverse, articol, ziar, ieri, titlu: sute de cazuri de gripă porcină în România, conţinut: bla bla bla same bullshit. Totuşi, supriza mea e atât de mare, încât nu sunt în stare să răspund altceva decât:

Eu: De fapt am fost în străinătate, însă nu de curând...

Stau şi mă gândesc aşa, la rece, dacă nu cumva m-a infectat el cu vreo boală în momentul acela. Mă mai gândesc puţin, apoi stabilesc diagnosticul: sănătos tun. Motivaţie diagnostic: I still don’t give a shit…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu